Se stie mult prea bine ca formarea comportamentului unui copil se face inca din primii ani de viata si ca familia joaca rolul cel mai important atat in oferirea afectiunii necesare cat si in formarea educatiei.
Nu putini sunt copiii care sufera din lipsa atentiei parintilor sau din cauza firii hiperprotective a acestora. Ei reactioneaza diferit, de la caz la caz, unii se inchid in ei, sunt timizi, altii sunt hiperactivi, altii indiferenti si, in cel mai rau caz, agresivi sau opozitionisti.
Timiditatea
Se pretinde un fel de perfectiune din partea copilului, parintii asteapta multe din partea lui, iar acesta creste cu teama de a nu gresi, de a nu se ridica la nivelul asteptarilor. Atunci cand greseste i se reproseaza si i se atrage atentia ca nu a fost destul de atent, ca nu s-a straduit indeajuns sau este comparat cu un alt copil care s-a descurcat mai bine. Astfel, increderea in sine scade foarte mult si copilul nu mai ia initiativa de teama ca ar putea gresi undeva si ca si-ar dezamagi parintii. Familia acestui tip de copil este autoritara si accentueaza timiditatea acestuia prin comparatii si reprosuri.
Un copil timid creste si in familiile hiperprotective, care manifesta o grija exagerata fata de acesta. Il ajuta in orice sau, mai degraba, prefera sa faca ei totul in locul lui, pentru ca il considera mult prea mic pentru a face fata singur. Copilul nu poate vorbi cu oricine, nu poate manca orice, se poate lovi usor... Teama aceasta exagerata a parintilor este transmisa si lui. Este o prelungire a anxietatii parintilor, care ii refuza anumite drepturi si il inhiba.
Hiperactivitatea
Parintii au tendinta de a exagera in toate chiar si cand lucrurile merg perfect. Ba ca se intampla ceva cu el, ba ca se comporta ciudat de la o vreme, cu toate ca nu-i asa. Nu par sa auda sau sa vada ceea ce se intampla cu adevarat cu el. Acest copil face parte dintr-o familie anxioasa, care nu poate ajuta sau accepta copilul asa cum este. Acesta incearca sa le arate parintilor ca totul merge bine, ca el e pe drumul cel bun dar nu ajunge la nici un rezultat. Parintii raman fixati pe anumite lucruri iar, prin atitudinea lor, nu fac altceva decat sa arate copilului lor drumul spre depresie.
Indiferenta
Programul incarcat, timpul foarte scurt pe care parintii il petrec alaturi de copil, il poate afecta. Faptul ca ei nu participa alaturi de el la anumite activitati, nu manifesta interes pentru preocuparile sale, poate duce la indiferenta copilului fata de parintii sai. De cele mai multe ori, Acesta se indreapta afectiv de persoanele care au intr-adevar grija de el: bunici, dadaca, rude apropiate, care il ajuta zi de zi in lipsa parintilor. Cu toate ca acesta se va dezvolta din punct de vedere intelectual, evita sa se implice in relatii cu alte persoane pentru ca resimte lipsa afectiunii relatiei autentice dintre parinte si copil sau va cauta afectiunea in alta parte si va fi in continuare complet indiferent fata de familia sa.
Agresivitatea
Pedepsele si amenintarile perturba comportamentul copilului. Astfel de metode de corectie nu fac altceva decat sa il transforme si pe el intr-o persoana agresiva. In alte cazuri, agresivitatea copilului este un mod de protest. Acesta incearca sa atraga atentia asupra sa si asupra faptului ca el sufera, e singur, trist si are nevoie de consolare. Aceste cazuri pot aparea des in cazul divorturilor.
Opozitia
Reguli, reguli si iar reguli. In cele din urma, copilul va incerca sa iasa din acest sistem rigid de educatie protestand. Se opune, refuza mediul in care a crescut. Familiile de acest gen, care impun anumite reguli, care au principii invechite, au tendinta de a anula creativitatea si spontaneitatea copilului, fapt pentru care acesta doreste sa iasa din acest tipar si sa aiba puterea sa decida pentru el.
Ana-Costina Constantinescu
